|
Centre dauna |
|
Stiri despre ASIGURARI RCA | CELE MAI IEFTINE ASIGURARI RCA
Marţi, 25 August 2015 11:15 |
În cazurile în care persoanele păgubite în urma unui accident auto nu pot afla datele vehiculului sau șoferului vinovat imediat dupa incident, le pot solicita ulterior de la Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (FPVS). Conform prevederilor legale în vigoare, procedura care trebuie urmată este una simplă. Potrivit Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, păgubiții pot transmite o solicitare către FPVS. Această procedură introdusă la nivel european permite persoanelor păgubite să afle cu ușurință atât denumirea asiguratorului ce răspunde de vehiculul implicat în accident cât și datele identității șoferului responsabil de producerea incidentului, doar în cazul în care despăgubirea poate fi obținută doar de la acesta. Atribuțiile FPVS sunt deopotrivă organism de plată și compensare, precum și de centru de informare. De asemenea, FPVS se constituie din toți asiguratorii autorizați pentru încheierea polițelor de asigurare obligatorie RCA. Ce Informații poate furniza Fondul de Protecție a Victimelor StrăziiFondul poate furniza, la cerere, următoarele date despre vehiculele vinovate de producerea unui accident: - Numele și adresa societății de asigurare RCA a vehicului; - Numărul poliței de asigurare RCA; - Numele și adresa reprezentantului de despăgubiri al societății de asigurare a vehicului din raza statului de reședință a persoanei păgubite. - Numele și adresa organismului autorizat să primească și să soluționeze cererile de despăgubire în statul de reședință al persoanei păgubite, pentru vehiculele vinovate de producerea accidentului sau proprietarii acestora, în cazul în care beneficiază de scutire de la obligativitatea încheierii poliței RCA. Datele proprietarului, ale conducătorului obișnuit sau ale utilizatorului vehiculului responsabil de producerea accidentului pot fi obținute tot printr-o solicitare, fiind necesar ca persoanele păgubite să facă dovada exstenței unui interes legitim. În cazul accidentelor produse în România sau străinătateFondul va furniza datele solicitate de către persoanele păgubite, conform normelor CSA, în oricare dintre situațiile prezentate mai jos: - Accidentul rutier a avut loc în România de către un vehicul al cărui loc obișnuit de staționare este în România iar partea/părțile păgubite sunt persoane fizice, juridice sau rezidenți ai României ori ale statelor Spațiului Economic European ; - Accidentul rutier a avut loc într-un stat al cărui Birou Național a aderat la Sistemul de Carte Verde, altul decât România, a fost produs de către un vehicul care are locul obișnuit de staționare în România sau unui stat al Spațiului Economic European iar cei păgubiți sunt persoane fizice, juridice sau rezidenți din România ori al unui stat din Spațiul Economic European ; - Accidentului rutier a avut loc într-un stat al carui Birou Național a aderat la sistemul de Carte Verde, altul decât România, a fost produs de către un vehicul dintr-un stat al Spațiului Economic European iar persoanele păgubite sunt persoane fizice, juridice sau rezidenți din România. Conform ICCJ, Fondul plătește daunele păgubiților în cazul accidentelor cu vehicule neasigurateÎn cazul proceselor penale, Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (FPVS) poate fi obligat singur la plata daunelor în urma unui accident cu vehicule neasigurate, a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) prin decizia publicată în 2010 în Monitorul Oficial. "În procesul penal, Fondul de protecție a victimelor străzii are calitatea de parte responsabilă civilmente și poate fi obligat singur, iar nu în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate", este precizat în Decizia ICCJ nr. 3/2010. Documentul este obligatoriu pentru toate instanțele de la momentul publicării in Monitor.
|
Miercuri, 12 Noiembrie 2014 18:57 |
In 6 noiembrie, in cadrul unei conferinte de presa, ASF a anuntat
implementarea unor modificari ale normelor RCA menite sa
imbunatateasca procedura de solutionare a petitiilor si ajustarea
cerintelor referitoare la rezervele tehnice ale asiguratorilor.
Intre aceste masuri se numara:
- Primele de pe politele RCA se vor vira integral in contul
asiguratorului
- Termenul de predare al primelor este de 5 zile
- Mentionarea comisionului pe polita de asigurare
- Societatile de asigurare si intermediarii nu vor mai putea acorda
reduceri sau alte avantaje clientilor lor
Impactul asupra activitatii de constatare si lichidare a daunelor:
- Stabilirea valorii reale a vehiculului pe baza sistemelor de
specialitate (eliminarea grilei de uzura)
- Limitarea acoperirii politelor RCA la nivelul preturilor practicate
de reprezentantele auto din Romania
- stabilirea unor termene si obligatii privind constatarea daunelor
Modificarile Autoritatii de Supraveghere Financiara vin ca urmare a
necesitatii pietei asigurarilor, transformarii cadrului general in
care se desfasoara activitatea economica generala si de nevoia unei
imbunatatiri permanente a protectiei asiguratilor/pagubitilor, prin
masuri preventive, in scopul cresterii stabilitatii pietei
financiare non-bancare |
Joi, 22 August 2013 17:35 |
Vara pare a fi oportuna incheierii unei polite CASCO. Toate
companiile de asigurari ofera reduceri mari de preturi, in medie de
40%.
Aceste reduceri sunt specifice perioadei acesteia pentru ca cererea
scade, iar preturile scad si ele.
Atentie, insa! Cititi foarte atent clauzele contractului de
asigurare! Polita CASCO nu despagubeste absolut orice dauna, produsa
in orice situatie. Uneori clauzele asiguratorilor sunt
interpretabile.
Una dintre cele mai intalnite clauze este aceea in care clientul "nu
a luat toate masurile necesare pentru limitarea pagubei" sau aceea
in care dauna are o valoare mai mare din cauza greselilor de la
service. De asemenea, nu se acorda despagubiri nici in cazul
exploziei anvelopelor.
Polita CASCO va priveste in mod direct pe dvs ca asigurat, nu ca in
cazul politei RCA. De aceea trebuie sa alegeti cu grija compania
unde incheiati asigurarea, interesandu-va inainte asupra istoricului
sau si a promptitudinii.
Deseori societatile cu probleme sau cele mai putin cunoscute fac
cele mai bune oferte, insa acestea aduc cu sine riscul de a nu fi
despagubiti.
Puteti afla date despre toti asiguratorii si despre istoricul lor pe
site-ul ASF. |
Luni, 19 August 2013 16:40 |
Polita de locuinta emisa de PAID este din nou obligatorie.
Toti proprietarii de locuinte vor trebui sa incheie o astfel de
polita de asigurare PAID(Poolul de asigurare impotriva dezastrelor).
Asadar, singura modificare ce are loc este ca aceasta va putea fi
emisa de toate firmele de asigurare, chiar daca nu sunt membre ale
PAID.
Ieri, Autoritatea de Supraveghere Financiara a votat si normele de
aplicare a legii. Acestea vor suferi cateva modificari de suprafata
si urmeaza sa fie publicate in maxim o saptamana in Monitorul
Oficial.
PAID a fost infiintata in 2009 pe baza prevederilor Legii 260/2008
privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor,
alunecărilor de teren şi inundaţiilor, ale Legii 32/2000 privind
activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, precum şi
ale Legii 31/1990 privind societăţile comerciale.
De asemenea, exista si posibilitatea incheierii unei polite
facultative pe o suma mai mare decat cea prevazuta in cea
obligatorie. Aceasta se incheie separat de cea obligatorie.
Cei care au deja incheiate asigurari facultative care includ
riscurile de cutremur, aunecari de teren si inundatii raman in
vigoare pana la momentul expirarii acestora, apoi au obligatia de a
incheia si o polita obligatorie de 10 sau 20 de euro.
Proprietarii care nu isi asigura locuintele vor si amendati de
autoritatile locale cu pana la 500 lei si nu vor primi ajutoare de
la autoritati in cazul in care vor fi afectati de cutremur,
inundatie sau alunecare de teren. |
Marţi, 06 August 2013 16:55 |
In prima parte a acestui an, in Romania erau inmatriculate peste 5
mil. de masini. Din totalul acestora, doar 4 mil. detin o asigurare
RCA valabila.
La un calcul simplu rezulta ca 1 din 5 masini circula ilegal.
Scaderea numarului de polite RCA este foarte evidenta chiar si in
comparatie cu sfarsitul anului trecut si este datorata cresterii
preturilor la asigurari, dar si a scaderii veniturilor asiguratilor.Asadar, peste un milion de soferi isi asuma riscul de a circula fara
asigurare.
Situatia este grava mai ales pentru ceilalti participanti la trafic.
Soferii pagubiti intr-un accident cu o masina neasigurata pot fi
pusi pe drumuri pentru a obtine compensatii financiare de la Fondul
pentru Victimele Strazii, care a fost constituit pentru a despagubi
persoanele accidentate de soferii neasigurati.
Ritmul despagubirilor acordate in ultimii ani creste ingrijorator,
avand in vedere ca din 2007 pana acum despaguirile au crescut cu 3
cifre, insemnand un procent de peste 100%. Avand in vedere volumul
in crestere, fondul nu va mai putea sustine aceste plati.
De asemenea, si valoarea medie a daunelor platite este in continua
crestere, de la 7000 lei in 2008, la 22000 lei in 2011 pana la 37000
lei in prezent. |
Miercuri, 31 Iulie 2013 19:45 |
Groupama Asigurari a lansat Colectia de avantaje care sunt acum
disponibile in cadrul Asigurarii de locuinta cu Extra Acoperiri. Ea
cuprinde: autoconstatarea, serviciul de reparatii de urgenta si
Garantia pentru serviciul de autoconstatare.
Autoconstatarea presupune practic constatarea daunelor din
propria locuinta. Poate fi facuta atat de proprietari cat si de
chiriasi. Trebuie insotita de cateva fotografii si documentele
necesare si de un telefon la Groupama.
Clientul trebuie sa primeasca despagubirea in maxim 72 de ore de la
acordul sau daca valoarea pagubelor nu depaseste 2000 lei.
Reparatiile de urgenta sunt acele reparatii care trebuiesc
efectuate intr-un timp cat mai scurt si nu permit folosirea in
siguranta a locuintei. In cazul acestora Groupama va trimite un
specialist in vederea remedierii lor in maxim 4 ore de la sesizare.
Garantia presupune ca angajamentul de plata in 72 de ore
prevazut in contract sa fie respectat. In caz contrar, Groupama
ofera clientului un card cadou in valoare de 100 lei. |
Vineri, 12 Iulie 2013 16:49 |
Incheierea politei RCA le confera soferilor siguranta ca in cazul unui eveniment sunt scutiti de la plata daunelor survenite, acestea fiind despagubite de catre asigurator. Doar ca anul acesta asiguratorii nu au mai constituit la fel de multe rezerve de dauna, deci numai au din ce sa plateasca despagubirile, pentru ca legea nu ii mai obliga la constituirea lor. Astfel, ei apeleaza la diferite tertipuri. Atata vreme cat fondurile societatilor de asigurari sunt tot mai limitate, termenele in care se despagubesc daunele si facturile serviceurilor vor intarzia din ce in ce mai mult. Unul dintre tertipurile folosite de asiguratori ca sa mai amane plata este de a trimite dosarele la departamentul care investigheaza fraudele, desi nu exista suspiciuni in acest sens. Acest lucru le permite sa intarzie plata pana la 3 luni, pentru ca atat dureaza (legal) procedura de investigare. Pentru a asigura o mai buna functionare a pietei, Autoritatea de Supraveghere Financiara poate ridica autorizatia de a incheia polite RCA acelor societati care in prezent practica tarife mai mici decat costul real. Aceste tertipuri folosite de asiguratori au dus la o crestere a numarului reclamatiilor clientilor nemultumiti; cea mai des intalnita reclamatie se refera la intarzierea platilor. Cel mai grav este ca rezervele limitate pe care le au asiguratorii duc la despagubiri de valoare prea mica fata de dauna, astfel ca serviceurile sunt nevoite sa foloseasca piese aftermarket pentru reparatiile masinilor, in locul celor originale. |
Vineri, 12 Iulie 2013 16:47 |
Deseori ni se intampla sa uitam perioada de valabilitate fie a RCA ului, ITP ului sau Rovinietei. Amenzile pentru lipsa unei asigurari RCA sunt sanctionate cu sume intre 1000 si 2000 lei si retinerea talonului si placutelor de inmatriculare pana la prezentarea unei polite valabile. Acum avem la dispozitie anumite siteuri unde putem verifica valabilitatea acestor documente. CSA (Comisia de Supraveghere a Asigurarilor) pune la dispozitia noastra un sistem bazat pe o baza de date (CEDAM) cu ajutorul careia putem verifica valabilitatea politelor RCA. Rolul ei este de a oferi o evidenta a politelor RCA incheiate pe teriroriul Romaniei, posibilitatea verificarii valabilitatii politelor RCA, date privind asiguratorul dar si istoricul de daune produse incepand cu anul 2010. Pentru a primi informatiile acestea este necesar sa completati pe siteul CEDAM fie numarul de inmatriculare, fie seria de sasiu pentru obtinerea rezultatului la data la care a fost efectuata cautarea. De asemenea, putem verifica si valabilitatea Inspectiei Tehnice Periodice pe siteul pus la dispozitie de RAR (Registrul Auto Roman) . Cautarea se face prin completarea seriei CIV a vehiculului. Cat despre Rovinieta, aceasta poate fi verificata pe siteul pus la dispozitie de CNADNR (Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania) . Aceasta poate fi verificata prin introducerea seriei de sasiu sau a numarului de inmatriculare, la fel ca in cazul RCA-ului. Aceste 3 aplicatii vin in ajutorul nostru pentru a putea verifica valabilitatea acestor documente. Atentie, insa! Introducerea acestor date in sistem poate dura pana la cateva zile de la emiterea politelor, raspunderea fiind exclusiv a asiguratorilor. |
Vineri, 21 Iunie 2013 14:45 |
Din iulie 2009 accidentele rutiere pot fi solutionate fara implicarea Politiei, cu ajutorul formularului de Constatare Amiabila. In cazul unui accident cei doi conducatori auto trebuie sa cada de comun acord asupra constatarii si sa semneze formularul. Daca unul dintre ei nu este de acord sa semneze, constatarea cade in sarcina Politiei pe raza careia s-a produs accidentul. Completati formularul lizibil si cu majuscule in felul urmator: In campul cu nr. 5 completati datele martorilor la accident. Acestia nu trebuie sa fie rude, soti sau persoane din autovehiculele implicate. Fiecare dintre conducatori completeaza complet cate o sectiune din formular (Vehiculul A sau Vehiculul B, la alegere) cu datele personale ale conducatorului si ale vehiculului. Se deseneaza schita accidentului in spatiul comun din josul paginii, de comun acord intre soferii implicati. Dupa completare si semnare, fiecare conducator auto isi pastreaza cate o pagina din cele 2 autocopiante. Ambele foi au aceeasi valoare juridica. Asigurati-va ca datele furnizate de celalalt sofer implicat in accident sunt corecte. Daca doriti despagubirea daunelor survenite in urma accidentului, depuneti imediat formularul de constatare amiabila la compania de asigurari la care are incheiata polita RCA soferul vinovat de producerea accidentului. Acolo veti completa o declaratie tipizata, dupa care asiguratorul este obligat sa elibereze documentul de introducere in reparatie, sa stabileasca vinovatia si sa acorde despagubirea. Ambele parti implicate trebuie sa depuna forumarul de constatare amiabila la asiguratorul propriu RCA, respectiv la asiguratorul RCA al autovehiculului care a produs accidentul. Termenul in care trebuie sa transmiteti formularul de Constatare Amiabila catre compania de asigurari este de 24 ore. Solicitati si pastrati cate o copie conform cu originalul atat a exemplarului de formular depus la asigurator, cat si dupa celelalte documente atasate. Provocarea unui accident va duce la cresterea primei de asigurare in anii urmatori. |
Marţi, 11 Iunie 2013 18:25 |
Proprietarii de locuinte din Romania au devenit mai receptivi la necesitatea incheierii unei polite de asigurare a locuintei, fie ea casa sau apartament. Exista doua feluri de asigurare de locuinta: cea facultativa -cu acoperire completa- sau cea obligatorie -cu acoperire partiala. In cazul asigurarii obligatorii prima de asigurare variaza intre 20 de euro si 10 euro pe an. Aceasta acopera principalele riscuri: incendiu, cutremur si alunecare de teren. Spre deosebire de aceasta, polita facultativa acopera peste 20 de riscuri, printre care: furtul din locuinta, explozia, vandalismul, incendiul si raspunderea fata de terti. Asiguratorii platesc pentru o dauna totala 20.000 euro in cazul unei locuinte de tip A (caramida, BCA, etc) sau 10.000 euro in cazul unei locuinte de tip B (paianta, chirpici). Suma maxima acoperita de asiguratori in cazul politei facultative este de 20.000 euro. |
|
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 Următor > Sfârşit >>
|
Pagina 1 din 6 |
|