Un procent de circa 11% dintre mașinile aparținând parcului auto activ din România circulă fără ca proprietarii lor să aibă o poliță de asigurare de răspundere civilă auto (RCA) valabilă, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).
„Considerăm că încă este nevoie ca proprietarii de vechiule să fie informați cu privire la aceste forme de asigurare, în primul rând deoarece asigurarea de răspundere civilă este o asigurare obligatorie, iar numărul celor care nu își încheie această asigurare este încă destul de mare: aproximativ 11% din parcul auto activ din România este neasigurat. Prin urmare, de fiecare dată când avem posibilitatea, ținem să reamintim faptul că fiecare proprietar de vehicule are obligația de a-și încheia această formă de asigurare, indiferent dacă circulă sau nu cu mașina pe drumul public”, a declarat, la RFI, Mona Cucu, șeful Direcției Reglementare și Autorizare Asigurări Obligatorii din cadrul CSA.
Potrivit Monei Cucu, în statele europene dezvoltare, doar un procent de 3-4% dintre șoferi circulă fără RCA, iar România trebuie să se îndrepte în aceeași direcție.
Amendați și trași pe dreapta
Poliția Rutieră a aplicat, în 2011, 8.490 de amenzi contravenționale persoanelor care au fost prinse în trafic circulând fără să fi încheiat polița obligatorie de asigurare a răspunderii civile auto (RCA).
Astfel, numărul de sancțiuni contravenționale pentru punerea în circulație pe drumurile publice a unor vehicule neasigurate RCA a crescut cu 15% comparativ cu 2010, când s-au dat 7.354 de astfel de amenzi, potrivit datelor Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).
Legislația în vigoare prevede că, în cazul depistării unui vehicul care nu a fost asigurat RCA, se aplică amendă de la 1.000 la 2.000 de lei. În plus, se reține certificatul de înmatriculare al vehiculului respectiv și se retrag numerele de înmatriculare, iar dovada de reținere eliberată ca urmare a sancțiunii este fără drept de circulație.
În alte state, sancțiunile pentru lipsa RCA sunt mult mai drastice. De exemplu, în Marea Britanie, de anul trecut, șoferilor care sunt prinși în mod repetat circulând pe drumurile publice fără asigurare RCA li se confiscă mașina de către autorități în vederea distrugerii.
Campanie de informare și educare
În perioada 25 iunie – 1 iulie 2012 se desfășoară campania de informare și educare „PROTEJEAZĂ-ȚI MAȘINA! ASIGURĂ-TE!”, în cadrul căreia vor fi distribuite gratuit 500.000 de broșuri conținând „Ghidul asigurărilor auto”, care prezintă cele mai importante informații cu privire la polițele auto RCA și Casco.
Broșurile vor fi distribuite în marile centre comerciale din București și din principalele orașe ale țării, precum și în primării, prefecturi, biblioteci, aeroporturi, gări, muzee și în rețeaua INFO EU-RO.
Campania este organizată de către Asociația Pentru Promovarea Asigurărilor (APPA), în parteneriat cu CSA, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) și Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România (ANPCPPSR).
„Asigurările auto - Casco și RCA - reprezintă cel mai important segment al pieței locale de asigurări, din punct de vedere al volumului de afaceri derulat de asiguratori și brokeri. Transparența redusă a pieței, în ceea ce privește practicile de vânzare, modul defectuos în care unii asiguratori efectuează constatarea daunelor, precum și refuzul unor asiguratori de a plăti păgubiților daunele ce li se cuvin, impun asociațiilor profesionale ale asiguratorilor și brokerilor să se implice în inițiativele de popularizare a condițiilor atașate produselor de asigurări”, a declarat președintele CSA, Constantin Buzoianu.
Aceasta a adăugat că, pentru CSA, susținerea aceste campanii de educare și informare se înscrie în seria acțiunilor ce au ca obiectiv formarea culturii în asigurări a societății românești, prin promovarea cu precădere a protecției intereselor asiguraților.
|