Sâmbătă, 02 Martie 2013 20:23 |
De ceva timp, Astra Asigurări staţionează pe primul loc la categoria cele mai multe reclamaţii înregistrate la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), fiind societatea cu cele mai multe plângeri şi restanţe la plata despăgubirilor. De tot atâta vreme, Astra Asigurări este acuzată de către service-urile auto că le datorează sume uriaşe, de ordinul zecilor de milioane de euro. De fapt, Asociaţia Societăţilor de Service (ASSAI) a atras atenţia asupra faptului că Astra Asigurări urmărind o politică agresivă de creştere a profitului, bazată pe refuzul nejustificat de plată a despăgubirilor conform poliţelor de asigurare, a forţat service-urile să utilizeze piese auto de proastă calitate neagreate de producătorii auto, criteriul de achiziţie a pieselor fiind preţul cel mai scăzut. În acest context, Poliţia, împreună cu Registrul Auto Român, au demarat controale la peste 20 de service-uri pentru a verifica provenienţa unor piese auto, suspiciunea fiind că sunt contrafăcute. În final, s-a dovedit doar că, forţate de politica aberantă a Astra Asigurări, unele service-uri au folosit cele mai ieftine piese pe care le-au găsit la funizori.
|